BREAKING
NEWS

Opt victime, dintre care cinci minori, într-un accident grav în Bistrița-Năsăud! Toți au fost transportați la spital

Opt persoane, dintre care cinci minori, au fost implicate marți seară, 8 iulie, într-un accident rutier produs pe DN17, în localitatea Tureac, județul Bistrița-Năsăud. Incidentul a avut loc în zona podului din fața bisericii, fiind implicate două autoturisme.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, pompierii militari au intervenit prompt la fața locului, unde toate victimele au fost găsite conștiente, cooperante și neîncarcerate, în afara vehiculelor implicate.

Intervenția echipajelor de urgență

La accident au acționat un echipaj de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Stației de Pompieri Prundu Bârgăului, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD de la Detașamentul de Pompieri Bistrița. De asemenea, a fost direcționată autospeciala de transport victime multiple din cadrul aceluiași detașament.

Starea victimelor și transportul la spital

În urma evaluării medicale realizate la fața locului, cele opt persoane implicate – trei adulți și cinci minori – au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe SMURD Bistrița pentru îngrijiri medicale de specialitate, a informat sursa oficială.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!