
Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme severă pentru acest sfârșit de săptămână, care vizează mai multe județe din țară. Prima atenționare de tip Cod galben este valabilă între 30 august, ora 23:00 și 31 august, ora 10:00, și semnalează instabilitate atmosferică în Banat, Oltenia și sud-vestul Transilvaniei.
„Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, posibil vijelii cu rafale de 50-70 km/h și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20-30 l/mp și izolat peste 40 l/mp”, a transmis Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
O a doua avertizare de Cod galben pentru instabilitate atmosferică va fi în vigoare pe 31 august, între orele 10:00 și 21:00. Acesta vizează Transilvania, sudul Banatului, nordul Olteniei și al Munteniei.
Potrivit ANM, „vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, posibil vijelii cu rafale de 50-70 km/h și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20-30 l/mp, iar pe arii restrânse pot depăși 50 l/mp. Perioade cu instabilitate accentuată se pot semnala izolat și în restul țării.”
În paralel, meteorologii au emis și un Cod galben de caniculă pentru ziua de 30 august, valabil între orele 12:00 și 21:00, în jumătatea de sud a Olteniei, Munteniei și Dobrogei continentale. ANM avertizează că temperaturile vor fi ridicate, iar disconfortul termic accentuat.
„Pe aceste zone, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade.”