BREAKING
NEWS

Alertă de VREME EXTREMĂ în România! Vezi ce județe vor fi LOVITE de ploi torențiale și vijelii!

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru mai multe județe din nord-vestul, sud-vestul și centrul țării, valabilă în intervalul 11-12 septembrie 2025.

Pentru județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Cluj și zona Munților Apuseni sunt anunțate ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și posibile vijelii. Avertizarea a fost emisă joi, 11 septembrie, de la ora 10:00, și este valabilă până vineri, 12 septembrie, ora 20:00.

Meteorologii precizează că în aceste regiuni se vor înregistra precipitații cu caracter de aversă, iar cantitățile de apă pot fi de până la 40 l/mp, izolat depășind 50 l/mp. „Joi, vântul va avea intensificări temporare în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 40-50 km/h, iar la munte de peste 60-80 km/h. În județele menționate și în Munții Apuseni se vor acumula cantități de apă de 25-30 l/mp, izolat peste 50 l/mp”, au transmis specialiștii ANM.

De asemenea, ploile vor fi mai accentuate joi în regiunile intracarpatice, iar vineri se vor extinde spre zonele sudice, estice și montane, când vor fi semnalate și posibile descărcări electrice izolate.

În București, vremea va fi răcoroasă și instabilă, cu ploi și intensificări ale vântului estimate în special în perioada nopții, conform ANM.

În Capitală, intervalul de cod galben este identic cu cel al județelor afectate din nord-vest. Joi, cerul va fi noros, vântul va sufla slab până la moderat, iar temperaturile minime se vor situa în jurul valorilor de 17-18 grade Celsius, iar maximele vor atinge 28-29 de grade. Vineri, 12 septembrie, mercurul din termometre va scădea ușor, cu maxime între 24 și 25 de grade Celsius și averse mai ales în prima parte a zilei.

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
Etichete: