
Un accident feroviar grav a avut loc duminică, în localitatea Trei Movile din comuna Șcheia, județul Suceava, unde un autoturism a fost lovit de tren la o trecere la nivel cu calea ferată. Șoferul mașinii a rămas încarcerat în urma impactului, fiind necesară intervenția echipajelor de descarcerare pentru a-l elibera.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii militari cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță Județean Suceava.
„În interiorul maşinii a rămas încarcerată o persoană. Aceasta este conştientă, cu multiple traumatisme, iar pompierii militari lucrează pentru extragerea ei”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava la momentul intervenției.
După ce a fost scos din fiarele contorsionate ale mașinii, bărbatul a primit primele îngrijiri medicale de la echipajele de pe ambulanță. Ulterior, victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe din Suceava pentru investigaţii medicale amănunțite și tratament de specialitate.