BREAKING
NEWS

Avertisment de cod galben pentru jumătate din țară

Cod rosu de canicula
Cod rosu de canicula

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de tip cod galben de caniculă și disconfort termic, valabilă începând de duminică, la ora 10:00.

„În Crișana, Banat, jumătatea de sud a Olteniei și în sud-vestul Munteniei, se vor înregistra temperaturi maxime de 35…36 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități în anumite zone”, au informat specialiștii ANM.

Printre județele afectate se numără Caraș-Severin, Timiș, Olt, Bihor, Dolj și Mehedinți.

ANM a emis și un al doilea cod galben de caniculă, în vigoare de luni, 8 iulie, care acoperă aproape jumătate din țară.

„Valul de căldură se va extinde și intensifica în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală și jumătatea de sud a Moldovei. Temperaturile maxime vor ajunge la 35…37 de grade, iar ITU va depăși ușor pragul critic de 80 de unități”, avertizează ANM.

Județele vizate de acest val de căldură sunt: Argeș, Arad, București, Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Giurgiu, Ilfov, Ialomița, Mehedinți, Olt, Prahova, Tulcea, Timiș, Teleorman, Vâlcea, Vrancea și Vaslui.

Meteorologii avertizează că valul de căldură va persista până la sfârșitul săptămânii și ar putea afecta toate regiunile din România.

Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!