BREAKING
NEWS

Drumul care leagă Piteștiul de Vâlcea, blocat complet. Un bărbat de 77 de ani și-a găsit sfârșitul într-un accident teribil

Un grav accident de circulație a avut loc joi, pe DN7, în localitatea Drăganu din județul Argeș, soldat cu decesul unei persoane și rănirea alteia. În coliziune au fost implicate două camioane și un autoturism, iar traficul rutier între Pitești și Râmnicu Vâlcea a fost complet blocat.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, în urma impactului au rezultat două victime. „În urma evenimentului au rezultat două victime, din nefericire, una dintre acestea fiind decedată. Este vorba despre o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 77 de ani. Cea de-a doua victimă a fost preluată de unul dintre echipajele medicale”, au transmis reprezentanții ISU Argeș.

La fața locului au intervenit pompierii de la ISU Argeș cu o autospecială de stingere, două autospeciale de descarcerare și o ambulanță SMURD, alături de două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean Argeș.

Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române a anunțat că circulația rutieră a fost oprită pe ambele sensuri. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a confirmat blocajul și a oferit detalii suplimentare.

„Circulație oprită pe DN7, km 132+300, în zona localității Drăganu, județul Argeș, cauza fiind un accident rutier între două autocamioane și un autoturism. La fața locului se află poliție, SMURD și lucrători ai Secției de Drumuri Naționale Pitești”, a transmis CNAIR.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!