BREAKING
NEWS

S-a aflat ADEVĂRUL! De ce apare Igor Cuciuc tot mai des în public, chiar dacă îl macină durerea după Andreea: „Zi de zi, mă distrugeam…”

La un an de la moartea tragică a fiicei sale, Andreea, în vârstă de 17 ani, interpretul Igor Cuciuc a vorbit despre suferința profundă prin care trece alături de soția sa. Artistul a mărturisit, în cadrul unei emisiuni TV, că sprijinul publicului este cel care îl ajută să meargă mai departe, după ce adolescenta a decedat subit în noiembrie 2024, într-un local din Chișinău.

 

Andreea Cuciuc a murit în timp ce se afla alături de colegii săi într-un local din capitala Republicii Moldova. Fetei i s-a făcut brusc rău și a leșinat, iar prietenii au scos-o afară pentru a-i acorda ajutor. Echipajele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a o salva.

Igor Cuciuc a descris durerea pierderii unicului său copil, subliniind rolul pe care credința l-a avut în această perioadă dificilă.

„Am crescut o fată bună, o fată minunată, dar păcat că la 17 ani a trebuit să duc o fecioară la groapă, să o înmormântez, să-mi iau rămas-bun de la ea. Foarte grea această perioadă pentru noi. Perna noastră a fost udă în fiecare seară de lacrimile mamei și lacrimile tatălui, dar foarte mult ne-a ajutat credința. Mulțumesc preoților care au fost lângă mine, m-au cuprins și mi-au zis: «Igor, doar rugăciunea către Maica Domnului o să-ți mângâie puțin durerea, suflețelul tău şi al mamei»”, a spus Igor Cuciuc la o emisiune TV.

Cântărețul a explicat că mesajele de încurajare primite de la public l-au motivat să nu renunțe la activitatea sa profesională și să încerce să depășească suferința.

„Am realizat că, în afară de public, nu mi-a mai rămas nimic. Toată dragostea pe care am dat-o fetiței mele acum este a publicului. Doar publicul mă poate încuraja să ies mai departe. Mulțumesc la toţi cei care îmi scriu cuvinte de încurajare, sunt lângă mine, mă motivează să mă ridic din pat, să nu stau. Zi de zi, eu mă distrugeam. Aveam un program, alţi oameni eram. Ne trezeam dimineața, ne culcam foarte târziu, lacrimi, durere, întrebări fără răspuns”, a mai spus cântărețul.

Artistul a mărturisit că revenirea pe scenă și contactul cu fanii săi reprezintă o modalitate de a învăța să trăiască cu durerea provocată de pierderea fiicei sale.

„Nu găseam explicații de ce s-a întâmplat acest lucru, de ce Dumnezeu mi-a luat fata din brațele mele, când am crescut așa o floare până la 17 ani. Un trandafir puternic, înflorit, trebuia să meargă în viață, deja era pregătită să calce în sfera profesională. Am zis că dacă mai stau, nu pot. Vreau să mulțumesc publicului din suflet, pentru că doar ei mi-au rămas ca dragoste. Mă încurajează să merg mai departe, să pot ceea ce mi-a dat Dumnezeu: vocea, dragostea față de muzică, să urc pe scenă și să-mi apară din nou zâmbetul pe față, să cânt despre neamul meu, despre ţară, mamă, tată, cântecul popular, care să mă ajute să învăț să trăiesc cu această durere”, a mai povestit artistul.

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
Etichete: