
Un accident grav a avut loc în noaptea de miercuri spre joi în localitatea Cordău, comuna Sânmartin, unde un autoturism a lovit trei persoane aflate în parcarea unui centru medical. Incidentul s-a soldat cu decesul unui bărbat și rănirea gravă a unui tânăr, ambii fiind persoane cu dizabilități.
Două dintre victime erau pacienți aflați în scaun cu rotile, iar a treia persoană lovită este o asistentă medicală. În urma impactului violent, un bărbat de 27 de ani și-a pierdut viața, iar celelalte două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit surselor Observator, la volanul autoturismului se afla o femeie de 51 de ani, fostă judecătoare. Aceasta conducea o mașină dotată cu cutie automată și ar fi încurcat treptele de viteză, moment în care a pierdut controlul vehiculului și a pătruns într-o zonă pietonală.
Autoritățile au fost alertate prin apel la numărul de urgență 112 în jurul orei 23:30. La fața locului au fost mobilizate imediat echipaje ale ISU Bihor din cadrul Gărzii 1 Mai și ale Detașamentelor 1 și 2 Oradea, intervenind cu o autospecială de descarcerare grea, o ambulanță SMURD cu medic și unitatea de Terapie Intensivă Mobilă.
Echipajele de salvare au găsit o situație critică: un tânăr de 18 ani, aflat în scaun cu rotile, a fost prins sub autoturism. Pompierii au reușit să îl descarcereze, acesta fiind transportat de urgență la spital în stare critică, încadrat în cod roșu medical.
Din nefericire, pentru cealaltă persoană aflată în scaun cu rotile, un bărbat de 27 de ani, medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic, constatând decesul, acesta neavând semne vitale. A treia victimă, asistenta medicală în vârstă de 32 de ani, a scăpat cu răni ușoare.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările și cauzele care au dus la producerea acestui eveniment tragic.