
Un bărbat în vârstă de 70 de ani a decedat chiar în fața Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, după ce s-a prăbușit pe trotuar în timp ce mergea la un control medical. Deși cadrele medicale au intervenit rapid, viața pacientului nu a mai putut fi salvată.
Incidentul a avut loc în timp ce bărbatul, însoțit de soția sa, se deplasa către policlinica unității medicale, unde avea o programare. Pe fondul unor probleme de sănătate mai vechi, acestuia i s-a făcut rău brusc, chiar înainte de a intra în clădire.
Personalul medical din cadrul spitalului a intervenit de urgență, acordându-i primul ajutor și inițiind manevrele de resuscitare direct în stradă, însă bărbatul nu a răspuns procedurilor, fiind declarat decesul.
Victima era cunoscută cu afecțiuni cardiace multiple, pentru care urma un tratament medicamentos. De asemenea, în cursul verii trecute, bărbatul fusese internat pe secția de cardiologie a aceluiași spital ieșean.
Trupul neînsuflețit va fi supus unei autopsii pentru a se stabili cu certitudine cauza morții. Medicii suspectează că decesul a survenit în urma unui infarct sau a unui accident vascular cerebral, date fiind antecedentele sale medicale. În acest caz a fost deschisă o anchetă pentru verificări suplimentare.