
Un accident rutier a avut loc marți după-amiază în județul Gorj, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și a căzut în apele râului Jiu. Incidentul s-a produs în zona Defileului Jiului, autoritățile intervenind de urgență pentru salvarea pasagerilor.
La fața locului au fost mobilizate forțe impresionante. Au intervenit două autospeciale, o ambarcațiune de salvare și o ambulanță SMURD, alături de două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Gorj. De asemenea, au fost alertate și echipele Salvamont pentru a sprijini operațiunea.
Potrivit unor surse, în autoturism se aflau două persoane: un preot în vârstă de 70 de ani și o măicuță de la Lainici, în vârstă de 71 de ani.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) au precizat că victimele nu și-au pierdut cunoștința în urma impactului și au încercat să se autoevacueze.
„Echipajele de intervenţie sosite la faţa locului au constatat că cele două persoane erau conştiente, cooperante şi reuşiseră să iasă parţial pe geamul autovehiculului. Colegii noştri au intervenit cu ajutorul mijloacelor din dotare şi au reuşit să le salveze pe cele două persoane care au fost evaluate medical şi urmează să fie transportate la spitalul din Bumbeşti-Jiu”, a transmis ISU.
În urma evenimentului rutier, traficul pe DN 66, pe relația Târgu Jiu-Petroșani, a fost îngreunat, conform informațiilor furnizate de Centrul Infotrafic al Poliției Române.