
Un eveniment dramatic a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă în cartierul Radu Negru din municipiul Brăila, unde un bărbat în vârstă de 63 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința. Informațiile au fost furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila, notează Stiripesurse.ro.
Apelul de urgență a fost recepționat în jurul orei 02:40. La adresa indicată s-au deplasat de urgență echipaje din cadrul Detaşamentului 1 de pompieri Brăila, intervenind cu o ambulanță SMURD și trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Salvatorii l-au găsit pe proprietarul apartamentului inconștient, afectat grav de fumul dens. „În apartament a fost găsit proprietarul, în vârstă de 63 ani, în stare inconştientă – intoxicat cu fum. Acesta a primit îngrijiri medicale la faţa locului şi a fost transporta la unitatea de primiri Urgenţă a Spitalului Clinic de Urgenţă Judeţean Brăila”, au precizat reprezentanții ISU.
Din nefericire, manevrele medicilor nu au avut rezultat, decesul bărbatului fiind declarat în jurul orei 05:00.
Totodată, situația a impus evacuarea locatarilor din imobil. Opt persoane au reușit să iasă singure din clădire, în timp ce alți doi vecini au fost evacuați de către pompieri. Echipajele de intervenție au acționat și pentru ventilarea casei scării, care fusese inundată de fum.
După ce focul a fost lichidat, la ora 04:55, salvatorii au descoperit în locuința devastată și trupurile a doi câini de talie mică, decedați.
Pagubele materiale sunt însemnate, bunurile din sufragerie fiind distruse, iar pereții apartamentului, degradați. Primele cercetări indică faptul că focul ar fi pornit de la o lumânare lăsată nesupravegheată. Reprezentanții ISU Brăila au subliniat că apelul la 112 a fost făcut cu întârziere, aspect care a permis extinderea flăcărilor și acumularea masivă de fum.
Contextul social al victimei era unul dificil. Conform mărturiilor vecinilor, bărbatul locuia singur și avea utilitățile sistate, fiind nevoit să își încălzească apartamentul prin metode improvizate, arzând deșeuri colectate din gunoi.