
Ileana Sterp a anunțat recent demararea unui proiect ambițios, destinat turiștilor care tranzitează zona și doresc să interacționeze cu familia sa. Sora artistului Culiță Sterp intenționează să deschidă un punct gastronomic local, unde vizitatorii să se poată bucura de preparate tradiționale.
Ideea acestui demers a apărut ca urmare a numărului mare de admiratori care ajung zilnic la poarta familiei pentru a face fotografii și a-i cunoaște.
Într-un interviu acordat pentru WOWbiz.ro, tânăra a explicat că își dorește să le ofere oamenilor un spațiu primitor, unde să se simtă ca acasă.
„Acum sunt și cu o casă în construcții, pe care o să o fac pentru public, pentru oamenii care ne îndrăgesc. Vreau să fac acolo un punct gastronomic și am echipe toată ziua pe șantier”, a declarat Ileana Sterp.
Viitorul local va pune accent pe autenticitate și pe rețetele moștenite de la mama sa, Geta. Meniul va fi unul restrâns, dar bazat pe produse de calitate, specifice zonei.
„Ne gândim la un meniu foarte bine stabilit din care nu va lipsi pastrama de oaie mult îndrăgită de toți oamenii. Brânza de oaie, telemeaua de oaie pe care mama o face și e super delicioasă”, a adăugat aceasta.
Pe lângă planurile de afaceri, Ileana a rememorat și perioada copilăriei, menționând că educația primită a fost bazată pe muncă și responsabilitate. Ea a povestit că, deși atunci îi era greu să înțeleagă de ce trebuia să meargă la muncile câmpului în timp ce alți copii se distrau, acum apreciază valorile insuflate de părinți.
Referitor la dinamica dintre frați, Ileana a dezvăluit că ea și Iancu erau cei mai liniștiți, în timp ce Culiță și Geta erau considerați mai „răzvrătiți” în copilărie.