
Sfântul Ioan Botezătorul este sărbătorit anual pe 7 ianuarie, fiind unul dintre cei mai mari sfinți ai creștinătății. El este văzut drept ocrotitorul pruncilor și al gospodăriilor, iar tradițiile populare îi conferă un rol important în viața credincioșilor.
În această zi, tradiția interzice consumul vinului roșu, care amintește de martiriul Sfântului Ioan. De asemenea, ziua este dedicată veseliei, iar cei care nu se bucură riscă, potrivit credințelor, să fie triști tot anul.
Sfântul Ioan este considerat protectorul copiilor, sărbătoarea fiind ținută pentru sănătatea pruncilor și pentru ca aceștia să fie feriți de malformații. Totodată, unii credincioși marchează această zi pentru a-și proteja gospodăriile de foc și animalele de atacurile fiarelor sălbatice.
Un obicei specific este „Iordanitul femeilor”. Neveste din comunitate se adună la o gazdă, unde fiecare contribuie cu mâncare și băutură, organizând o petrecere care durează până în zori.
Un alt ritual popular este „Iordăneala”. În dimineața zilei de Sfântul Ioan, tinerii care au primit agheasmă la Bobotează merg la biserică, iar după slujbă, stropesc oamenii cu apă sfințită, urându-le sănătate. Cei „iordăniți” oferă bani tinerilor, care ulterior organizează un ospăț.
Tradiția mai spune că în această zi fiecare credincios trebuie să se stropească cu agheasmă nouă pentru a fi ferit de boli. Se crede, de asemenea, că după Sfântul Ioan „se botează gerul”, adică frigul începe să se domolească, iar vremea devine mai blândă.
Conform tradiției populare, Sfântul Ioan este o zi a veseliei și a comuniunii. Se spune că toți oamenii trebuie să se bucure, pentru că altfel tristețea îi va urmări întregul an.