
Ploile torențiale au provocat inundații masive în județul Dolj, marți, impunând intervenția de urgență a pompierilor în 16 localități. Fenomenele meteo extreme au dus la acumulări uriașe de apă, afectând atât gospodăriile, cât și infrastructura rutieră după o adevărată rupere de nori care a paralizat mai multe zone.
În municipiul Craiova, vântul puternic a doborât cinci copaci, iar 13 artere au fost acoperite de ape. Potrivit informațiilor furnizate de B1TV, inundațiile au afectat 31 de curți, subsoluri și unități economice. Într-un magazin din oraș, 20 de persoane au fost surprinse de viitură și au rămas blocate în interior până la ameliorarea condițiilor meteorologice.
Primarul municipiului Craiova, Olguța Vasilescu, a subliniat gravitatea situației, raportând peste 100 de litri de precipitații pe metru pătrat, conform măsurătorilor Companiei de Apă. „Peste 100 de litri pe mp, până la această oră, din estimările Companiei de Apă Oltenia, după codul roşu de ploi. Toate echipele de la CAO sunt în teren, dar la cantitatea aceasta de ploi nu face faţă nicio canalizare din lume, mai ales că a ajuns peste cota de avarie canalul Râului”, a transmis edilul, menționând că circulația este blocată în diverse zone din cauza nivelului ridicat al apei.
Din cauza riscului iminent, 22 de persoane din județ au fost evacuate preventiv din zonele extrem de vulnerabile. Bilanțul ISU Dolj indică pagube semnificative: în Calafat patru curți au fost inundate și patru copaci căzuți, în localitatea Cârcea sunt cinci curți sub apă, iar în Malu Mare inundațiile au afectat cinci gospodării și curtea școlii locale. Probleme similare au fost semnalate și în localitățile Bechet sau Rast.
Pentru a gestiona fluxul mare de solicitări, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a dispus suplimentarea forțelor la ISU Dolj. Ajutorul constă în 12 cadre militare din cadrul ISU Argeș, care au intervenit cu două autocamioane, două autospeciale de primă intervenție și șase motopompe, județul fiind vizat succesiv de avertizări cod galben, portocaliu și roșu de furtună.