
Cel puțin 15 persoane și-au pierdut viața, iar alte două au fost rănite într-un accident tragic produs pe o autostradă din sud-estul Mexicului, după ce o dubă care transporta muncitori a lovit un TIR și apoi un autoturism.
Coliziunea s-a petrecut pe drumul federal Mérida–Campeche, atunci când dubița plină cu muncitori din construcții a intrat în impact cu un camion încărcat cu bere, răsturnându-se pe scuar și pătrunzând pe contrasens, unde a lovit un alt autoturism.
În urma accidentului, duba a luat foc, iar camionul a ieșit în afara carosabilului, rămânând blocat în vegetație. Martorii oculari au descris scene de coșmar: pasagerii au fost aruncați pe șosea sau au rămas prinși între fiarele contorsionate ale vehiculului. Cinci dintre victime au murit carbonizate, fiind blocate în interiorul dubiței.
Accidentul a paralizat traficul pe ambele sensuri, formându-se cozi lungi până la intervenția autorităților. Pompierii și paramedicii au acționat pentru stingerea incendiului și acordarea de îngrijiri medicale răniților, aceștia fiind ulterior transportați la spitale.
La fața locului au sosit și reprezentanți ai Procuraturii Generale a Statului, care au demarat cercetările, iar Serviciul Medical Legal s-a ocupat de ridicarea cadavrelor. Până acum, autoritățile nu au făcut publice identitățile victimelor.
Garda Națională a implementat un dispozitiv pentru fluidizarea circulației și restabilirea traficului pe drumul federal afectat de accident.
Guvernatorul statului Yucatán, Joaquín Díaz Mena, a transmis pe rețelele sociale un mesaj de condoleanțe și sprijin pentru familiile celor decedați: „Cu profundă tristețe am primit vestea accidentului petrecut în această după-amiază pe drumul Mérida–Campeche, unde, din păcate, 15 persoane au murit. Ne exprimăm solidaritatea și sprijinul pentru familiile afectate în aceste momente dureroase. Încă de la primul raport, echipele de urgență, securitate și sănătate s-au mobilizat pentru a acorda ajutor imediat.”