
Echipajele de urgență au fost alertate pe 2 ianuarie 2025, în jurul orei 14.04, pentru a interveni la un accident rutier în orașul Titu. Incidentul a implicat un autoturism și o motocicletă.
Pompierii Detașamentului Titu au ajuns la fața locului cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, iar un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița a fost, de asemenea, mobilizat pentru intervenție.
La locul accidentului, a fost identificată o victimă – motociclistul, un bărbat, care a fost transportat la spital cu un autoturism privat înainte de sosirea echipajelor de urgență. Totodată, pompierii au luat măsuri pentru prevenirea și stingerea eventualelor incendii.