
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), împreună cu Garda Națională de Mediu (GNM) și cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, au demarat miercuri o serie de verificări extinse la toate depozitele de deșeuri municipale de clasa B din România. Această acțiune vine în contextul sezonului cald, când riscul de autoaprindere și izbucnire a incendiilor la gropile de gunoi crește semnificativ.
Conform unui comunicat oficial al MMAP, inspecțiile se vor desfășura până pe 10 iulie, iar după încheierea controalelor, rezultatele vor fi centralizate și prezentate public într-un raport național. Demersul are ca obiectiv principal actualizarea imaginii privind starea depozitelor municipale de deșeuri și evaluarea măsurilor de prevenție implementate pentru a preveni incidente similare celui petrecut recent în Aninoasa, județul Dâmbovița.