
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost grav rănit luni după-amiază în comuna Gârcina, județul Neamț, după ce a căzut de la înălțime peste un gard din plasă metalică, fiind străpuns de o bară din fier-beton. Incidentul a avut loc în podul unei anexe gospodărești, iar victima a fost extrasă de pompieri și transportată de urgență la spital.
Apelul la 112 a fost primit luni după-amiază, iar echipajele de intervenție s-au deplasat imediat la locul accidentului. Bărbatul a căzut de la înălțime considerabilă peste un gard din plasă, fiind străpuns în zona axilei membrului superior stâng și a feței de o bară metalică din fier-beton.
Potrivit ISU Neamț, „ajunși la locul indicat, pompierii au găsit un bărbat căzut de la înălţime, din podul unei anexe gospodăreşti, peste un gard din plasă. Acesta era străpuns de o bară din fier-beton, în zona axilei membrului superior stâng şi a feţei. Cu ajutorul echipamentelor specifice, pompierii au acţionat pentru scoaterea persoanei din mediul ostil, prin tăierea ţevii şi a plasei pentru a putea fi transportat la spital.”
Bărbatul a fost găsit conștient, însă în stare gravă. După extragerea sa, acesta a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Piatra-Neamț.