BREAKING
NEWS

Cioban rănit după ce a fost atacat de urs la stâna Preotesele, în Argeș, în contextul tragediei motociclistului ucis pe Transfăgărășan

În mai puțin de 24 de ore de la tragedia în care un motociclist italian a fost ucis de un urs pe Transfăgărășan, un incident similar a avut loc în județul Argeș, unde un cioban a fost atacat și alergat de un urs la stâna Preotesele. Deși bărbatul a reușit să scape, acesta a suferit o fractură la picior.

Echipele de salvare care au intervenit pentru recuperarea trupului motociclistului italian au găsit pe telefonul victimei imagini foto și video surprinse în ultimele momente înainte de atacul ursului. În una dintre fotografii se poate observa clar momentul în care ursoaica se năpustește asupra bărbatului.

Știrea despre decesul motociclistului a circulat rapid dincolo de granițe, iar prietenii și cunoscuții au transmis mesaje de condoleanțe pe pagina sa de Facebook. Acesta publicase anterior materiale video și fotografii cu urșii de pe Transfăgărășan, de care se apropia atât de mult încât animalele sălbatice au interpretat prezența sa ca pe un pericol, reacționând violent.

Cioban atacat și rănit de urs la stâna Preotesele

La scurt timp după acest eveniment tragic, un alt caz a izbucnit în Argeș, implicând un cioban care a fost alergat de un urs în zona stânei Preotesele.

„Acțiune în desfășurare la stâna Preotesele. Cioban fugărit de urs, ieri. A alunecat și-a căzut, are probabil fractură de maleolă. Acționează salvatorii de la Baza Salvamont Nucșoara”, a declarat Ion Sănduloiu, șeful Salvamont Argeș.

Salvatorii montani de la Nucșoara sunt implicați în intervenția pentru acordarea primului ajutor și transportul victimei, în condițiile în care zona este una dificil accesibilă.

Aceste incidente readuc în atenție pericolul reprezentat de urșii din zonele montane frecventate de turiști sau persoane care își desfășoară activitatea în natură, precum ciobanii.

 

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
Etichete: