
Un cioban în vârstă de 19 ani a fost grav rănit joi, în apropiere de stațiunea Azuga, după ce o petardă pe care a încercat să o folosească pentru a speria un urs i-a explodat în mână. Incidentul s-a petrecut la aproximativ 500 de metri de stâna Sorica, unde tânărul lucra.
În încercarea de a alunga animalul sălbatic, ciobanul a detonat petarda, care i-a provocat răni serioase la brațul stâng. Deși ursul s-a îndepărtat inițial, acesta s-a întors rapid, iar intervenția promptă a colegilor de la stână a împiedicat o tragedie mult mai gravă.
Salvamontiștii din Prahova au intervenit imediat după apelul la 112. Tânărul a primit primul ajutor la fața locului și a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Județean de Urgență Brașov, unde a fost operat de urgență pentru a-i fi salvată mâna.
„O întâmplare nefericită pentru un tânăr cioban care a fost atacat de urs și rănit grav în urma exploziei unei petarde. Din fericire, colegii lui au reacționat prompt, iar intervenția noastră a fost decisivă pentru salvarea lui”, au transmis salvamontiștii prahoveni pe pagina oficială de Facebook.