BREAKING
NEWS

Ion Iliescu, internat în stare stabilă, în continuare cu cancer pulmonar. Ce spun medicii despre starea fostului șef de stat

Ion Iliescu
Ion Iliescu

Ion Iliescu, fostul președinte al României, internat de mai bine de două săptămâni la Spitalul SRI, este în continuare conștient și stabil din punct de vedere cardiovascular, însă necesită asistare respiratorie minimă și oxigen. Pacientul rămâne sub supraveghere în secția de Terapie Intensivă, unde primește îngrijiri medicale avansate, după ce a fost diagnosticat cu cancer pulmonar și a suferit un stop cardio-respirator în primele zile de internare.

Stare stabilă, dar cu necesar de suport respirator

Conform unui comunicat emis luni, 23 iunie, de Spitalul SRI, Ion Iliescu este conștient și stabil cardiovascular, însă continuă să aibă nevoie de asistare respiratorie minimă și oxigen. „Se menține internarea în secția de terapie intensivă pentru acordarea îngrijirilor medicale avansate sub supravegherea echipei medicale multidisciplinare. Precizăm că vom reveni cu detalii legate de evoluția stării de sănătate ori de câte ori situația o va impune”, au transmis reprezentanții unității medicale.

Diagnostic oncologic și intervenții medicale

Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, a fost internat la spital pentru investigații medicale, iar a doua zi după internare a suferit un stop cardio-respirator, din care a fost stabilizat de echipa medicală. Ulterior, în urma investigațiilor imagistice și histopatologice, comisia medicală multidisciplinară a confirmat că patologia pulmonară a fostului șef de stat este de natură oncologică.

În cursul dimineții, sub anestezie generală, pacientul a beneficiat de o procedură endobronșică menită să asigure permeabilitatea căilor respiratorii superioare, intervenție care a decurs fără incidente, au precizat reprezentanții spitalului.

Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!