BREAKING
NEWS

Noapte de COȘMAR! Un tractor s-a răsturnat, trei bărbați duși de urgență la spital

Trei bărbați au fost transportați la spital în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce tractorul în care se aflau a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat într-un șanț. Accidentul a avut loc în localitatea Suharău din județul Botoșani, iar apelul la numărul de urgență 112 a fost înregistrat la scurt timp după ora 01:00.

La fața locului au intervenit pompierii de la Punctul de Lucru Darabani și Detașamentul Dorohoi, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, și o ambulanță SMURD. În sprijin au fost trimise și două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță.

Cele trei victime, toți bărbați, au fost găsite conștiente și nu erau încarcerate. Echipajele medicale le-au acordat primul ajutor la locul accidentului, după care i-au transportat pe toți la spital pentru investigații medicale suplimentare și îngrijiri de specialitate.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, pompierii au asigurat și măsurile de prevenire a unui incendiu la vehiculul răsturnat. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care șoferul a pierdut controlul utilajului.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!