BREAKING
NEWS

O stea a Operei din Timișoara s-a stins: Mariana Șarba, o viață dedicată artei și educației, a plecat dintre noi

Soprana Mariana Șarba, o personalitate marcantă a Operei Naționale din Timișoara și cadru universitar la Universitatea de Vest din Timișoara, a încetat din viață.

Născută în București, pe 24 decembrie 1960, Mariana Șarba a absolvit Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, specializarea instrumente și canto, promoția 1990. După un scurt stagiu la Filarmonica „Transilvania” din Cluj-Napoca, începând cu 1991 a devenit solistă a Operei din Timișoara, activând ca soprană până în 2014.

“Având o maleabilitate vocală permisivă diverselor stiluri, a abordat cu ușurință o largă paletă interpretativă, de la Mozart la Strauss, de la Puccini la Ceaikovski, de la Orff la Verdi. A avut puterea de a percepe muzica nu numai pe planul strict emoțional dar și pe plan intelectual, fiind o artistă sensibilă față de conținutul poetic al muzicii interpretate, nerespingând niciodată experimentul, dar rămânând credincioasă zicalei: „…sunt de acord să se modifice rama, dar nu și tabloul!” – scrie pe pagina de Facebook a Operei din Timișoara.

Distinsă cu premii la concursuri naționale și internaționale, Mariana Șarba a avut un repertoriu bogat în operă, operetă și vocal-simfonic. Colaborările sale cu Filarmonica din Arad și alte instituții de prestigiu, precum și turneele naționale și internaționale, i-au consolidat renumele în lumea artistică.

“Sensibilă față de aspirațiile tinerilor, a îmbrățișat și cariera de dascăl la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timişoara, pregătind și îndrumând cu pasiune și exigență profesională schimbul de generații, dar și la Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest Timișoara. În anul 2014 a susținut teza de doctorat în domeniu teatru la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș.

Mariana Șarba a dăruit scenei timișorene pasiune, dragoste, dăruire, temperament și sensibilitate, respect pentru actul artistic și pentru public de la debutul său până în prezent, însumând prin rolurile abordate o carieră artistică remarcabilă.

Îi vom păstra cu toții o caldă și neștearsă amintire!
Dumnezeu să o odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndoliate!”, scrie colectivul Operei Naționale Române din Timișoara.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!