
O explozie, urmată de un incendiu, a avut loc sâmbătă la prânz într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Cerna din Timișoara. Un bărbat a fost grav rănit, suferind arsuri pe o suprafață mare a corpului, iar aproximativ 60 de locatari s-au autoevacuat.
Potrivit primelor informații, bărbatul rănit în deflagrație a suferit arsuri de gradul I și II pe circa 30-40% din suprafața corporală. El a fost preluat de un echipaj medical și transportat de urgență la spital pentru a primi îngrijiri de specialitate.
La fața locului s-au deplasat pompierii de la Detașamentul 1 Timișoara, care au intervenit cu două autospeciale de stingere și o autoscară mecanică. De asemenea, au fost mobilizate trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, pentru a acorda primul ajutor.
Panicați de zgomotul puternic, aproximativ 60 de locatari ai imobilului s-au autoevacuat în siguranță. Pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit ca urmare a exploziei și au acționat pentru lichidarea flăcărilor și securizarea zonei.