BREAKING
NEWS

Planul roșu de intervenție activat după carambolul de pe autostrada A2! Zeci de persoane evaluate medical, traficul complet blocat!

Planul Roșu de Intervenție a fost activat duminică pe autostrada A2, la kilometrul 171, după ce un carambol în care au fost implicate șase autoturisme a blocat complet circulația rutieră, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea”. Evenimentul a implicat 16 persoane, dintre care 13 adulți și trei copii, însă fără victime cu răni grave.

Potrivit ISU „Dobrogea” Constanța, toate persoanele implicate au fost evaluate medical la fața locului. Pentru gestionarea situației, au fost mobilizate 12 echipaje SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, care intervin pentru acordarea asistenței necesare.

În urma accidentului, traficul pe autostrada A2 este complet blocat, autoritățile recomandând evitarea zonei până la reluarea circulației în condiții normale.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!