Caloriferele care nu se încălzesc uniform pot fi o sursă majoră de disconfort în sezonul rece. Cei care se confruntă cu această problemă trebuie să știe că există soluții eficiente pentru remedierea situației, astfel încât locuința să fie încălzită corespunzător.
În multe cazuri, aerul blocat în sistem, un nivel scăzut al apei sau defectarea supapei termostatului sunt principalele cauze care împiedică o distribuție uniformă a căldurii. Un calorifer cald doar în partea de jos semnalează prezența aerului în sistem, în timp ce un calorifer cald doar în partea de sus indică o problemă cu nivelul apei.
Pentru eliminarea aerului din sistem, procesul de aerisire este esențial. Proprietarii trebuie să închidă toate caloriferele, să așeze o cârpă sub supapa caloriferului cu probleme și să folosească o cheie specială pentru deschiderea acesteia. Când aerul este complet eliminat, iar apa curge constant, supapa se închide. Verificarea funcționării caloriferului după aerisire este obligatorie. În unele situații, este posibil să fie necesare intervenții suplimentare, precum curățarea sau înlocuirea unor componente.
Revizia centralelor termice, o obligație legală
Românii care locuiesc la bloc sau la casă și care dețin centrale termice sunt obligați să efectueze verificări tehnice înainte de venirea iernii. Aceste verificări, care costă în medie 500 de lei, sunt esențiale pentru prevenirea defecțiunilor și pentru siguranța locuinței. Nerespectarea acestei obligații poate atrage amenzi între 30.000 și 100.000 de lei, dar și riscuri grave pentru viața locatarilor și a vecinilor.
Revizia centralei termice diferă de verificarea tehnică periodică (VTP) și trebuie efectuată la fiecare doi ani. De asemenea, consumatorii de gaz trebuie să asigure verificarea instalației de gaze naturale la același interval și să efectueze o revizie completă a instalației o dată la 10 ani.
Cum să reduci facturile la căldură în sezonul rece
Pentru a economisi la facturile de încălzire, românii trebuie să urmeze câteva reguli esențiale: curățarea caloriferelor înainte de a porni căldura, aerisirea acestora și verificarea centralei termice. Identificarea locurilor din casă pe unde se pierde căldura și izolarea acestora este, de asemenea, un pas important. Aproximativ 10-20% din căldura unei camere se poate pierde prin podea, motiv pentru care izolarea corespunzătoare poate contribui la reducerea costurilor.