BREAKING
NEWS

Proiectul celui mai dificil tronson al Autostrăzii Unirii, Lotul 2B Grințieș-Pipirig, înaintează: Documentația a fost trimisă pentru validare

Documentația necesară pentru proiectarea și execuția Lotului 2B Grințieș – Pipirig (31,5 km), cel mai complex segment al Autostrăzii „Unirii” – A8, a fost trimisă vineri către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), a anunțat Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), informează Agerpres.

Conform sursei, acest tronson prezintă o complexitate tehnică ridicată, incluzând lucrări majore de infrastructură (tuneluri, viaducte, poduri și pasaje) și volume mari de lucrări de excavare și consolidare.

Lungimea totală a pasajelor și tunelurilor de pe acest tronson este de aproximativ 20 de kilometri, reprezentând aproape 70% din întreaga lungime a lotului: 16 tuneluri (cel mai lung având 940 de metri); 60 de poduri și viaducte, dintre care două poduri au peste 1.000 de metri lungime – cel mai lung fiind podul peste râul Bistrița și DN 15, cu o lungime de 1.275 de metri.

„Am prevăzut în criteriile de evaluare acordarea unui punctaj pentru utilizarea BIM (Building Information Modelling) și am inclus măsuri pentru promovarea incluziunii sociale, prin angajarea persoanelor din județele Neamț, Harghita, Mureș, Iași, Bacău și Suceava”, a declarat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.

Durata de implementare a acestui proiect este estimată la 54 de luni, dintre care 14 luni pentru proiectare și 40 de luni pentru execuție. Termenul-limită pentru depunerea ofertelor în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) va fi stabilit după validarea documentației de către ANAP.

Lotul 2B, situat în județul Neamț, include un nod rutier în apropierea localității Tulgheș (UAT Grințieș), conexiune cu Lotul 2A și o descărcare provizorie la est, conexiune cu Lotul 2C (Pipirig-Vânători Neamț/Leghin), pentru a permite funcționarea independentă a segmentului.

Secțiunea montană Sărățeni-Pipirig a Autostrăzii „Unirii” – A8, cu o lungime totală de 116 kilometri, este împărțită în patru loturi: Lotul 1C Sărățeni – Joseni (32,4 km) – publicat în SEAP, cu termen de depunere a ofertelor 16 decembrie 2024; Lotul 1D Joseni – Ditrău (14,4 km) – publicat în SEAP, cu termen pentru depunerea ofertelor 25 noiembrie 2024; Lotul 2A Ditrău – Grințieș (37,9 km) – publicat în SEAP, cu termen pentru depunerea ofertelor 19 decembrie 2024; și Lotul 2B Grințieș – Pipirig (31,5 km) – documentația transmisă ANAP pe 1 noiembrie 2024 pentru validare.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!