
De câțiva ani, tradiția Secret Santa a prins rădăcini și în România, fiind adoptată atât în familie, la școală, între prieteni, cât și în mediul profesional. De obicei, cadourile oferite sunt simbolice, dar uneori situațiile devin neplăcute, mai ales atunci când cineva nu respectă regulile nescrise ale jocului. Este și cazul unei femei care a ajuns să depună o plângere la resurse umane, nemulțumită de ceea ce a primit de la un coleg anonim.
Secret Santa este un obicei de Crăciun adus din Occident, care presupune oferirea de cadouri anonime. Participanții scriu numele lor pe bilețele, care sunt puse într-un bol și extrase la întâmplare, fără ca cineva să divulge cui îi va oferi cadoul. Scopul este de a crea o surpriză plăcută, dar nu întotdeauna lucrurile decurg așa cum ar trebui.
Pe forumul Mumset, o femeie a povestit experiența ei dezamăgitoare cu Secret Santa, împărtășind și fotografii cu ceea ce a primit. „Am primit astăzi cadourile de la Secret Santa de la serviciu și sunt îngrozită”, a scris aceasta.
Printre darurile primite se numărau dulciuri expirate, lacuri de unghii vechi și șosete care păreau deja purtate. Postarea a devenit virală pe rețelele de socializare, unde utilizatorii și-au exprimat indignarea, considerând că este lipsit de respect să oferi astfel de cadouri, mai ales în context profesional.
Cu toate acestea, mulți au sugerat că ar putea fi vorba de o farsă bine pusă la cale, date fiind natura neobișnuită a obiectelor. Printre comentariile primite s-au numărat:
Indiferent dacă a fost o glumă sau nu, angajata a decis să ia măsuri și a depus o plângere la departamentul de resurse umane. Potrivit ei, conducerea a fost la fel de șocată de natura cadourilor. „Chiar preferam o tabletă de ciocolată ieftină decât ce am primit”, a declarat femeia într-un comentariu ulterior.