BREAKING
NEWS

Și-a aprins o țigară și a declanșat infernul într-un bloc din Timișoara. Un bărbat are arsuri pe 40% din corp

O explozie puternică, urmată de un incendiu, a avut loc sâmbătă într-un apartament situat la parterul unui bloc din Timișoara. Un bărbat a fost grav rănit, suferind arsuri pe o suprafață considerabilă a corpului, în timp ce aproximativ 60 de locatari s-au autoevacuat din clădire. Cauza probabilă a deflagrației este o acumulare de gaze.

 

Bărbatul rănit a fost preluat de un echipaj medical și transportat de urgență la spital. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș, victima era conștientă și cooperantă. „În urma evenimentului a rezultat o victimă de sex masculin ce prezintă arsuri de gradul I și II pe aproximativ 30-40%”, a transmis ISU Timiș.

Primele cercetări ale pompierilor indică faptul că explozia s-a produs din cauza unei acumulări de gaze, posibil declanșată de aprinderea unei țigări. Apartamentul respectiv nu era racordat la rețeaua de distribuție a gazelor naturale, iar echipele de intervenție au evacuat din interior o butelie.

La fața locului s-au deplasat și reprezentanți ai Inspectoratului Județean în Construcții Timiș pentru a evalua starea imobilului. De asemenea, un echipaj specializat CBRN din cadrul Detașamentului 1 Timișoara a efectuat măsurători în clădire, fără a înregistra valori care să depășească limitele normale.

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
Etichete: