
Un tânăr de 24 de ani din Alba Iulia a fost găsit decedat în gara din oraș, după ce s-a electrocutat urcând pe un stâlp de înaltă tensiune.
Incidentul a fost descoperit joi dimineață, când un impiegat de mișcare, aflat la începutul turei, a observat între șinele de cale ferată trupul unui bărbat cu arsuri grave. După ce s-a apropiat, a constatat că victima era deja decedată și a sunat imediat la 112.
Polițiștii au identificat rapid persoana decedată. Este vorba despre un tânăr de 24 de ani, domiciliat în Alba Iulia și fără ocupație, conform datelor transmise de autorități.
Primele informații indică faptul că bărbatul s-a electrocutat după ce a urcat pe un stâlp ce susține firele electrice care alimentează locomotivele. Conform anchetei, tânărul a ales o zonă retrasă a gării, ceea ce a determinat anchetatorii să considere că nu a fost vorba despre un accident sau un gest inconștient.
Cercetările sunt în desfășurare, iar principala ipoteză este că tânărul și-ar fi dorit să își ia viața, a declarat pentru sursele oficiale implicate în anchetă.