BREAKING
NEWS

Tragedie fără margini în ziua de Crăciun! Ce au găsit pompierii în cenușa casei mistuite de flăcări

O intervenție dificilă a avut loc în județul Vâlcea, chiar în prima zi de Crăciun, după ce o locuință a fost cuprinsă de flăcări. Evenimentul s-a petrecut în comuna Sinești, iar la finalul operațiunii, pompierii au identificat elemente care ar putea indica prezența unei victime.

Alarma a fost dată în dimineața de 25 decembrie, pentru un imobil situat în cătunul Zgubea Mică. Zona, cunoscută pentru accesul anevoios și izolarea sa, a îngreunat misiunea salvatorilor. Potrivit vecinilor care au sunat la numărul de urgență 112, în casă locuia o persoană în vârstă.

După lichidarea incendiului care a distrus casa în totalitate, reprezentanții ISU Vâlcea au comunicat o descoperire îngrijorătoare. „În zona unde s-a manifestat incendiul au fost identificate părți, fragmente si țesuturi, posibil umane”, au transmis aceștia în cursul după-amiezii.

Deși contextul sugerează o tragedie, autoritățile rămân rezervate până la sosirea rezultatelor oficiale. Instituția a menționat că, în acest stadiu, „nu se poate confirma o posibilă victimă surprinsă”. Probele recoltate au fost trimise la Serviciul Județean de Medicină Legală Vâlcea pentru expertiză de laborator.

Primele indicii privind cauza incendiului arată că focul ar fi pornit, cel mai probabil, de la jarul sau scânteile căzute dintr-o sobă, notează Ziar Obiectiv.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!