O persoană a murit duminică, în județul Mureș, după ce a fost surprinsă sub un tractor răsturnat, informează News.ro.
“Pompierii militari din cadrul Stației Miercurea Nirajului au fost solicitați să intervină la un accident cu o victimă prinsă sub un utilaj agricol (tractor), pe câmp, în localitatea Maiad. La fața locului au fost trimise două echipaje de pompieri, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. De asemenea, pompierii au primit sprijin din partea voluntarilor SVSU Gălești, Salvamont Mureș și a unui elicopter SMURD”, a transmis ISU Mureș, duminică.
Echipajele de descarcerare au ajuns rapid la locul incidentului și au intervenit pentru a scoate victima de sub tractor.
“În ciuda eforturilor depuse de echipele de intervenție, victima nu a mai putut fi salvată, prezentând traumatisme incompatibile cu viața. Medicii au declarat decesul acesteia”, a precizat sursa citată.