
Un accident grav s-a produs aseară pe DN6, la ieșirea spre localitatea Topleț din județul Mehedinți. În urma coliziunii dintre două autoturisme și un TIR, un șofer și-a pierdut viața. Potrivit autorităților, șoferul vinovat consumase alcool înainte de a urca la volan și a lovit mașina victimei, care oprise pentru a acorda prioritate unui TIR.
Conform anchetei, bărbatul decedat oprise autoturismul pentru a permite trecerea unui autotren de pe contrasens, dar a fost lovit din spate de un alt conducător auto, în vârstă de 48 de ani. Impactul l-a proiectat pe acesta direct în TIR.
„La locul accidentului au intervenit de urgență o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ. Pompierii au folosit echipamentele speciale pentru a extrage o persoană încarcerată, un bărbat, care, din păcate, a fost declarat decedat de medicii SAJ în ciuda manevrelor de resuscitare. Șoferul TIR-ului a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital, iar cea de-a treia persoană implicată în accident nu a necesitat îngrijiri medicale. De asemenea, pompierii au luat măsuri pentru prevenirea incendiilor la locul accidentului”, a transmis ISU Mehedinți.
În urma testării alcoolscopice, polițiștii au constatat că șoferul vinovat avea o alcoolemie de 0.71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Din primele cercetări, s-a stabilit că un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani a fost lovit din spate de o altă mașină, condusă de un bărbat de 48 de ani, fiind proiectat ulterior într-un TIR. Accidentul s-a soldat cu decesul bărbatului de 46 de ani.
Șoferul de 48 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o alcoolemie de 0.71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spitalul municipal din Orșova pentru prelevarea de probe biologice în vederea determinării exacte a alcoolemiei.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat magistraților cu propuneri legale”, au precizat autoritățile.