Fenomenul meteo extrem care a avut loc joi după-amiază în zona localității Horia din județul Tulcea a generat o viitură care a surprins 12 autoturisme și un microbuz, conform informațiilor furnizate de ISU Tulcea.
Echipe de salvatori din cadrul ISU Delta sunt prezente la fața locului pentru a evacua autoturismele blocate, alături de reprezentanți ai IPJ Tulcea, SVSU Mihai Bravu și autoritățile locale.
Circulația pe DN 22D este momentan blocată din cauza incidentului.