- Gheorghe Andreea
- 21 iulie 2024, 23:47
Anii de muncă excluși de la recalcularea pensiei. Impactul financiar pentru cei afectați
Anumiți ani de muncă nu se iau în considerare la recalcularea pensiei, ceea ce înseamnă că unele persoane nu vor beneficia de o creștere consistentă a veniturilor. Formula recalculării oferă mai mulți bani la pensie celor care au muncit peste 25 de ani. Perioadele de armată, șomaj și studii sunt considerate necontributive, fiind recompensate cu doar 0,25 puncte bonus pentru fiecare an.
O nouă lege a pensiilor intră în vigoare de la 1 septembrie, iar pensionarii își fac tot felul de calcule. Ministerul Muncii și Casa de Pensii au întârziat enorm trimiterea adeverințelor cu pensia recalculată, dar au anunțat că acestea vor fi transmise între 15 și 31 august, cu o întârziere de trei luni.
Ce ani de muncă nu se socotesc la recalcularea pensiei
Formula recalculării oferă mai mulți bani celor care au muncit peste 25 de ani. Totuși, anumiți ani de muncă, cum ar fi cei petrecuți muncind la negru, nu vor fi luați în considerare. Pensionarii care iau acum venitul minim, de 1.281 de lei, au ajuns în această situație deoarece au lucrat mulți ani la negru. Ei pot achiziționa ani de vechime, dar prețul este de 11.000 de lei pe an.
Pensionarii trebuie să facă dovada veniturilor nepermanente pentru ca sporurile, câștigurile din orele suplimentare și premieri să fie luate în calcul la recalculare. Aceste adeverințe pot fi aduse între 1 septembrie 2024 și 1 martie 2025.
Ce pensii nu vor crește la recalculare și cum se poate depune contestație
Oficialii au promis că 3,5 milioane de pensii vor crește, în medie, cu 40%, dar aproximativ 1,5 milioane de pensii nu vor crește. Pensionarii care au muncit mai puțin de 25 de ani nu primesc puncte bonus sau de stabilitate, fiind aproape imposibil să primească bani în plus la recalculare. Ei au dreptul să conteste decizia de recalculare în termen de 45 de zile de la emiterea ei, doar în instanță, unde procesele durează între 2 și 5 ani.
Pensionarii care au ieșit la pensie înainte de 2001 pot depune acte care să dovedească veniturile nepermanente până pe 1 martie 2025, pentru o nouă recalculare a pensiei la Casa de Pensii.