
Un cetățean român în vârstă de 37 de ani a fost condamnat de justiția din Olanda la trei ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat pentru producerea unui accident rutier mortal în urma căruia prietenul său, în vârstă de 24 de ani, și-a pierdut viața. Deși bărbatul a încercat să plaseze responsabilitatea asupra pasagerului decedat, probele tehnice au demonstrat că șoferul a condus imprudent, sub influența alcoolului.
Tragedia a avut loc pe 19 august 2023, în orașul olandez Breda. Potrivit informațiilor preluate de stiripesurse.ro din presa locală, Marian A. se afla la volanul unui autoturism Suzuki și conducea sub influența băuturilor alcoolice. Acesta rula cu o viteză de 137 km/h pe un sector de drum unde limita legală era de 70 km/h. În intersecția dintre Graaf Engelbertlaan și Mastbosstraat, șoferul a ignorat culoarea roșie a semaforului și a lovit lateral un Mini Cooper, condus de o tânără de 18 ani.
Impactul a fost extrem de violent, determinând răsucirea și răsturnarea repetată a mașinii conduse de român. În timpul acestor mișcări necontrolate, Mihai, pasagerul din dreapta, a fost proiectat pe asfalt, suferind leziuni craniene incompatibile cu viața.
Echipajele medicale ajunse la fața locului au declarat decesul tânărului de 24 de ani. Șoferul vinovat a scăpat cu o fractură de mandibulă, în timp ce tânăra aflată la volanul celeilalte mașini a suferit un șoc puternic, dar a scăpat fără răni grave.
Ancheta a relevat că ambii bărbați consumaseră alcool înainte de a se urca în mașină, menționând „multe beri și shoturi”. În încercarea de a scăpa de răspundere, Marian A. a declarat autorităților că victima l-ar fi tras de volan, distrăgându-i atenția în momentele premergătoare accidentului. Această apărare a fost însă demontată de datele tehnice.
Analiza „cutiei negre” (Event Data Recorder) a autovehiculului a infirmat varianta șoferului. Dispozitivul nu a înregistrat nicio manevră bruscă a volanului, ci a arătat că mașina a rulat constant cu peste 100 km/h pe o distanță de peste un kilometru și jumătate, aflându-se într-o accelerare continuă.
După primele audieri, Marian A. a fost lăsat în libertate provizorie, moment în care a părăsit Olanda și s-a întors în România, unde locuiește alături de soție și cei patru copii. Avocata sa, Munevver Özgül, a precizat instanței că a pierdut legătura cu clientul său.
Instanța a decis o pedeapsă de trei ani de închisoare, deși procurorii solicitaseră patru ani. Judecătorii au motivat reducerea pedepsei prin faptul că inculpatul ar fi fost profund marcat de moartea prietenului său, dar și din cauza duratei procedurilor legale. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, bărbatului i-a fost suspendat dreptul de a conduce vehicule pentru o perioadă de cinci ani.