Regulile pentru transportul lichidelor în bagajele de mână se vor înăspri din nou pe toate aeroporturile din Uniunea Europeană începând cu 1 septembrie, informează dpa.
Începând de la această dată, pasagerii vor putea transporta lichide în bagajele de mână doar în recipiente cu un volum maxim de 100 mililitri.
De asemenea, pasagerii vor fi obligați să împacheteze toate recipientele într-o singură pungă de plastic transparentă, cu un volum maxim de 1 litru.
Regulile privind transportul lichidelor, introduse în 2006, au fost relaxate pe anumite aeroporturi germane dacă bagajul putea fi verificat cu scanere de tomografie computerizată (TC), care folosesc o tehnologie medicală pentru a crea rapid o imagine tridimensională a conținutului bagajului.
Cu toate acestea, oficialii UE și-au exprimat îndoielile privind fiabilitatea scanerelor TC pentru bagaje.
Medicamentele și hrana lichidă pentru bebeluși sunt exceptate de la aceste reguli.
Noile reguli permit ca recipientele cu lichide să rămână în interiorul bagajelor la punctele de control echipate cu scanere noi.
Totuși, lichidele și dispozitivele electronice vor trebui scoase din bagaje și prezentate separat la punctele de control care utilizează scanere convenționale, încă prezente pe multe aeroporturi din UE.