BREAKING
NEWS

Florin Manole anunță schimbări majore la pensii, salarii și voucherele pentru energie! Ce trebuie să știe milioane de români

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță măsuri esențiale pentru pensii, salarii și voucherele pentru energie

Florin Manole, ministrul Muncii, a prezentat, într-o intervenție la emisiunea „Romania la Raport” de la Romania TV, o serie de măsuri importante care vor afecta milioane de români. Oficialul a detaliat planurile Guvernului privind recalcularea pensiilor, plata restanțelor, plafonarea sporurilor bugetarilor și acordarea voucherelor pentru energie, în contextul eliminării plafonării prețurilor la electricitate și gaze.

Vouchere pentru energie acordate a peste 2 milioane de gospodării

„Este vorba despre o ordonanță post-plafonarea prețurilor din energie. De marți nu mai avem această plafonare și ne așteptăm ca prețurile să crească. Guvernul a alocat, în limita sumelor disponibile, un voucher de 50 de lei pentru aproximativ 2,1 milioane de beneficiari. Este vorba despre gospodării care sunt cu un singur membru, care are un venit de mai puțin de 1.940 de lei și despre cele ce au mai mulți membri, unde venitul mediu este de sub 1.784 de lei.”

Florin Manole a detaliat și modalitățile prin care pot fi obținute aceste vouchere:

„Există trei mecanisme de acordare. Unul care e funcțional din prima săptămână, acela al înscrierii cu ajutorul primăriei sau la oficiile poștale, precum și un mecanism online care va începe să existe în maximum 60 de zile. Cei ce se înregistrează după trei luni primesc și voucherele pentru iulie și august, însă s-a dat drumul înscrierilor la poștă sau primărie.”

Sunt 2,1 milioane de gospodării estimate a se încadra sub aceste plafoane, măsura afectând între 3 și 5 milioane de persoane.

Termene clare pentru recalcularea pensiilor și plata restanțelor

În ceea ce privește pensiile, ministrul a subliniat angajamentele asumate de conducerea Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), condusă de Nicolae Giugea. Florin Manole a precizat că urmărește cu atenție implementarea măsurilor și a discutat recent cu președintele CNPP:

„Sunt două termene limită asumate de noul președinte al CNPP. Primul, pentru recalculare, este 15 iulie, iar cel de-al doilea, pentru punerea în plată a tuturor restanțelor, este 30 august. Sunt în contact permanent cu președintele CNPP și vom urmări evoluția progresului zi de zi.”

„Chiar acum o oră am vorbit cu domnia sa pentru că președintele Nicușor Dan a semnat o lege care prelungea cu încă un an mandatul a 1.000 de oameni care ajutau la recalculare. Mi-a spus președintele CNPP că intră în producție o componentă a aplicației. Spre deosebire de fostul președinte al CNPP, actualul este unul mult mai cooperant.”

Reducerea semnificativă a sporurilor din sectorul bugetar

Un alt punct abordat de ministrul Muncii a fost reforma sporurilor acordate angajaților din sistemul bugetar. Florin Manole a anunțat limitarea drastică a acestor sporuri, pentru a preveni plățile excesive:

„Tehnic vorbind, cea mai simplă explicație a actului normativ este că plafonarea de la 1.500 de lei coboară la 300 de lei. Nu mai sunt acele praguri intermediare între 0 și 1.500 de lei sau între 0 și 300 de lei, este un singur nivel, acela de 300 de lei.”

El a precizat că procesul de evaluare a început în administrația publică și se extinde la toate categoriile prevăzute în Legea salarizării:

„Am început evaluarea de la administrația publică, însă am mers către toate anexele legii salarizării. Este parte din programul de guvernare, am anunțat că vor exista intervenții în legătură cu unele sporuri. Avizele ministerelor există, observații au fost incluse, iar actul poate primi un aviz într-o următoare ședință a Comitetului Economic și Social.”

„Nu vor fi excepții de niciun fel, toate anexele legii salarizării vor suferi modificări identice. Ideea de a exista sporuri nu este greșită, e normal să existe, însă reducerea lor a fost o decizie anunțată de actualul guvern înainte de constituirea majorității.”

Angajament pentru transparență și reforme accelerate

Florin Manole a transmis un mesaj ferm privind direcția viitoare a Ministerului Muncii, subliniind importanța transparenței, eficienței și reducerii risipei bugetare. Ministrul a reafirmat că reformele în sectorul public nu vor fi amânate, iar respectarea termenelor pentru recalcularea pensiilor și acordarea voucherelor pentru energie va fi monitorizată riguros.

„Măsurile sociale și de reformă vor continua într-un ritm accelerat și fără excepții,” a declarat Florin Manole.

Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!