Tichete sociale de 250 de lei și prime pentru profesori. Ce ajutoare sunt pregătite pentru luna octombrie
O nouă tranșă de tichete sociale în valoare de 250 de lei va fi distribuită în luna octombrie, conform declarațiilor ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu. Aproximativ 2,6 milioane de persoane vor beneficia de acest sprijin financiar.
”Pentru luna octombrie, vom distribui o nouă tranșă de tichete sociale, cunoscutele vouchere pentru alimente, în valoare de 250 de lei. Am extins plafonul de eligibilitate la venituri de până la 2.210 lei. Această tranșă va fi încărcată pe cardurile a 2,6 milioane de cetățeni,” a declarat Adrian Câciu după ședința de Guvern de miercuri.
Referitor la ajutorul pentru încălzire, ministrul a menționat că voucherele de energie au fost finanțate din fonduri europene aferente perioadei 2014-2020. ”Am discutat cu Comisia Europeană modificările necesare pentru 2022 și 2023. Pentru anul 2025, ajutorul de încălzire va fi reglementat de Ministerul Energiei și Ministerul Muncii, pentru a sprijini persoanele vulnerabile în sezonul rece,” a explicat Câciu.
În plus, ministrul a anunțat că în octombrie vor fi acordate primele didactice.
„Ordinul pentru prima didactică din luna octombrie a fost deja semnat. Așteptăm listele cu beneficiarii de la Ministerul Educației la finalul lunii septembrie. Prima didactică va fi de 1.500 de lei, la fel ca anul trecut, iar personalul nedidactic va primi o primă de 500 de lei. Toate sumele vor fi distribuite până la sfârșitul lunii octombrie,” a precizat Câciu.