Valentin Samungi, legendă a handbalului românesc, s-a stins din viață la 82 de ani
Fostul mare handbalist Valentin Samungi, campion mondial și medaliat olimpic, a încetat din viață duminică, 15 septembrie 2024, la vârsta de 82 de ani.
Sportivul a fost un pilon esențial al echipei naționale de handbal a României, care a câștigat titlul mondial în 1970. CS Dinamo a anunțat că trupul său va fi depus în Sala de trofee a clubului, alături de cel al lui Gheorghe Mulțescu, un alt mare sportiv care s-a stins în aceeași zi.
Federația Română de Handbal a confirmat cu tristețe vestea morții lui Samungi, amintind că a fost un simbol al sportului românesc. Pentru suflarea dinamovistă, pierderea celor două legende în aceeași zi reprezintă o lovitură dureroasă.
Clubul Dinamo a transmis un mesaj emoționant: „Odihnește-te în pace, Valentin Samungi! În această zi de 15 septembrie, veștile rele nu se opresc. Familia sportului dinamovist a mai pierdut o legendă.”
Valentin Samungi s-a născut pe 27 ianuarie 1942 la București și a început cariera sportivă la Triumf București, sub îndrumarea antrenorului Eugen Trofin. A fost o prezență remarcabilă încă din tinerețe, fiind convocat la echipa națională de juniori chiar înainte de a fi legitimat la un club.
Deși a debutat ca portar, Samungi a devenit unul dintre cei mai valoroși pivoți ai echipei naționale, cucerind titlul mondial în 1970 și medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la München din 1972. De asemenea, a obținut un bronz mondial în 1967.
Pe parcursul carierei sale internaționale, Valentin Samungi a jucat pentru România între anii 1961 și 1973, în 113 meciuri oficiale, reușind să înscrie 134 de goluri. După retragerea din activitatea de jucător, a continuat să contribuie la handbalul românesc, devenind antrenor al naționalelor de juniori și seniori. Cu echipa națională de seniori, a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial din 1990.