
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a finalizat încărcarea cardurilor educaționale pentru anul şcolar 2025–2026, oferind câte 500 de lei unui număr de peste 700.000 de preșcolari și elevi din familii dezavantajate.
Conform datelor oficiale comunicate de instituție, sprijinul financiar este acordat sub formă de tichet social pe suport electronic, având scopul de a acoperi cheltuielile necesare participării la educație. Această formă de sprijin se acordă o singură dată pe an școlar.
Valoarea totală alocată pentru cei 701.968 de copii beneficiari în anul școlar 2025-2026 se ridică la 350,984 milioane de lei. Măsura este susținută din fonduri europene, prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027, schema urmând să se aplice și în anul școlar 2026-2027.
Pentru noul an școlar, MIPE a precizat condițiile pe care familiile trebuie să le îndeplinească. „Părinţii sau reprezentanţii legali trebuie să se adreseze unităţii de învăţământ pentru a depune sau redepune cererea, în vederea verificării eligibilităţii şi în anul şcolar 2026-2027. Cererea trebuie depusă în termen de 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor”, au explicat reprezentanții ministerului, citați de news.ro.
De asemenea, autoritățile au punctat că tichetele aferente perioadei anterioare nu mai pot fi folosite. „Sumele încărcate pe cardurile educaţionale aferente anului şcolar 2025-2026 au putut fi utilizate până la 31 august 2026. Începând cu 1 septembrie 2026, eventualele sume rămase neutilizate au fost retrase automat, conform prevederilor legale”, au completat oficialii MIPE, conform news.ro.