În urma recalculării pensiilor, o parte dintre vârstnici riscă să piardă ajutoarele acordate de stat.
Cei care primesc pensii mai mari nu mai sunt eligibili pentru cardurile de alimente și medicamente compensate cu 90%.
Guvernul a hotărât să mărească aceste plafoane, relatează Observator.
Se vehiculează că pragul de venit pentru accesul la medicamente compensate ar putea crește de la 1.830 lei la 2.000 lei, conform unor surse politice. O decizie finală urmează să fie luată în următoarele zile.
Modificări ar putea apărea și în privința pragului pentru voucherele de alimente, care este în prezent de 2.000 lei. Se fac diverse calcule în acest sens.
Valoarea acestor vouchere este de 250 lei, iar în prezent, 2,4 milioane de români beneficiază de ele o dată la două luni. Săptămâna viitoare vor fi distribuite primele pensii majorate, iar 3,8 milioane de pensionari vor primi aceste creșteri. De la 1 octombrie, va urma o nouă majorare, deoarece Guvernul va ridica pragul de neimpozitare a pensiilor de la 2.000 la 3.000 de lei, ceea ce va însemna o creștere de cel puțin 100 de lei pentru mai mult de 3.000 de pensionari.