BREAKING
NEWS

Primăria Capitalei pregătește tăierea stimulentelor financiare. Voucherul Materna ar putea fi eliminat definitiv

Primăria Capitalei pregătește o serie de măsuri drastice privind tăierea sau restrângerea unor stimulente financiare locale, printre care eliminarea completă a celebrului Voucher Materna, destinat viitoarelor mame, potrivit datelor analizate de presă.

Măsura de abrogare a programului care oferea 2.000 de lei gravidelor din București este motivată de faptul că serviciile medicale de specialitate sunt deja asigurate gratuit prin sistemul național de sănătate. În plus, Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB) se confruntă cu restanțe uriașe, de peste 650 de milioane de lei, la nivelul stimulentelor locale.

O altă decizie majoră vizată de proiect este suspendarea stimulentelor acordate persoanelor cu dizabilități, măsură care se va aplica atât pentru solicitările noi, cât și pentru cele 52.000 de drepturi existente, până la achitarea datoriilor acumulate.

Autoritățile locale au explicat că acest program singur absoarbe peste 65% din bugetul destinat asistenței sociale, blocând practic alte servicii esențiale, cum ar fi cantinele sociale sau centrele pentru victimele violenței. Sumele deja datorate vor fi achitate eșalonat, în ordine cronologică.

În același timp, stimulentul financiar pentru nou-născuți va scădea de la 2.500 de lei la 2.000 de lei și va fi acordat selectiv, doar familiilor care se încadrează în categorii vulnerabile, cum sunt beneficiarii venitului minim de incluziune, mamele minore sau cele aflate în situații critice, conform proiectului citat de România TV.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!