Un pensionar din Sibiu și-a dublat pensia după recalculare! Va încasa aproape 26.000 de lei lunar…
Recalcularea pensiilor a adus pentru unii pensionari creșteri semnificative, în timp ce alții au rămas dezamăgiți sau au constatat că li s-au tăiat ani de muncă. Mii de pensionari au făcut drumuri către Casa de Pensii pentru a corecta erorile apărute, dar unii s-au dovedit mai norocoși, primind sume mai mari începând cu 1 septembrie, chiar și cu aproape 6.000 de lei.
Un pensionar din Sibiu, după recalculare, a obținut o creștere de 5.930 de lei, o diferență semnificativă comparativ cu media națională. „În județul Sibiu, au fost recalculate 99.254 de dosare de pensie conform Legii 360/2023. Dintre acestea, 83.560 de pensii vor crește în urma recalculării. Cea mai mare diferență în județul Sibiu este de 5.930 de lei. Pensia acestui beneficiar a crescut de la 19.768 de lei la 25.698 de lei, sumele fiind brute”, a informat Dorel Aldea, directorul CJP Sibiu.
Dezamăgirea pensionarilor în urma recalculării pensiilor rămâne un subiect de actualitate.
Peste 3,8 milioane de pensionari din întreaga țară vor beneficia de pensii majorate. Conform ministrului Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, 82,56% dintre pensionari, adică 3,8 milioane de persoane, vor primi mai mulți bani, creșterea medie fiind de 622 de lei.
„Din septembrie, majoritatea pensionarilor vor primi pensii majorate. Dintre cele 4.609.830 de pensii din sistemul public de pensii, 3.806.270, adică 82,56%, au fost majorate ca urmare a recalculării. În iunie 2024, pensia medie era de 2.250 de lei, iar în septembrie 2024 va crește la 2.761 de lei. Pentru cei 3,8 milioane de pensionari care beneficiază de majorări, creșterea medie este de 622 de lei”, a declarat Bucura-Oprescu.