Un bătrân vindea ouă pe o stradă aglomerată, când o femeie a coborât dintr-o mașină luxoasă și s-a apropiat de el. Curioasă, l-a întrebat: „Cu cât dai ouăle?” La care bătrânul a răspuns calm: „1 leu oul, doamnă.”

Femeia, cu o atitudine decisă, i-a spus: „Voi cumpăra 6 ouă cu 5 lei sau nu voi cumpăra deloc.” Bătrânul, fără a ezita, a replicat: „Ia-le la prețul pe care îl vrei. Poate că este un început bun pentru că astăzi nu am vândut niciun ou.”

Încântată de „negocierea” sa, femeia a luat ouăle și s-a îndreptat spre mașină, simțindu-se mândră de obținerea unei oferte avantajoase. Apoi, s-a dus la un restaurant împreună cu prietenul ei. După ce au savurat o masă, au cerut nota de plată, care a fost de 140 de lei. Femeia a plătit cu 150 de lei, cerându-i proprietarului să păstreze restul.

Acest gest era considerat normal pentru proprietarul restaurantului, dar pentru bătrânul vânzător de ouă, era un alt exemplu al nedreptății sociale. Această situație ridică întrebări profunde: de ce simțim nevoia să ne arătăm puterea financiară atunci când interacționăm cu cei săraci? Și de ce suntem adesea generoși cu cei care nu au nevoie de ajutorul nostru?

Un gând relevat într-o carte pe care am citit-o mă face să reflectez asupra acestui comportament: „Tatăl meu obișnuia să cumpere bunuri simple de la oameni săraci la prețuri mari chiar dacă nu avea nevoie de ele. Uneori obișnuia să plătească mai mult pentru ele. M-am mirat de asta și l-am întrebat de ce o face. Atunci tata mi-a răspuns: „este un act de caritate înfășurat cu demnitate.”

Această abordare sugerează că actele de generozitate pot fi realizate cu respect și considerație față de demnitatea celor care se află în nevoie.