
Data de 8 septembrie, când este prăznuită Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, reprezintă una dintre cele mai importante sărbători închinate Fecioarei Maria în calendarul ortodox.
Conform informațiilor publicate de Redactia.ro, în ajunul acestei sărbători, mulți credincioși obișnuiesc să aprindă o candelă sau o lumânare și să așeze lângă icoana Maicii Domnului flori proaspete ori o crenguță de busuioc, ca semn de cinstire. Totuși, reprezentanții cultului subliniază că aceste gesturi țin de obiceiurile populare și nu reprezintă obligații canonice.
În ceea ce privește momentul de reculegere din seara de 8 septembrie, nu există o formulă unică obligatorie. Credincioșii pot alege fie rugăciuni consacrate, cum ar fi Acatistul Nașterii Maicii Domnului, fie se pot ruga simplu, folosind propriile cuvinte pentru a cere sprijin, sănătate și ocrotire.
O variantă de rugăciune des întâlnită în această perioadă este: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului, ocrotește casa și familia mea. Roagă-te pentru noi, dă-ne pace în suflet, înțelepciune în încercări și putere pentru a trece cu bine peste necazuri. Păzește-i pe cei dragi și îndreaptă-ne pașii spre ceea ce este bun. Amin.”
Tradiția populară leagă busuiocul pus lângă icoană sau sub pernă și de practici legate de a aflarea ursitului sau de noroc în dragoste, însă acestea aparțin folclorului și superstițiilor, neavând legătură cu învățătura Bisericii.
De asemenea, preoții reamintesc că lumânările și candelele aprinse au rolul de a spori evlavia, însă ele nu trebuie lăsate niciodată nesupravegheate sau arzând pe timpul somnului. Semnificația profundă a sărbătorii rămâne strâns legată de rugăciune, credință, împăcare și fapte bune, nu de îndeplinirea unor ritualuri menite să aducă noroc.