
Mii de credincioși au luat cu asalt Mitropolia Moldovei și Bucovinei din Iași, unde racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă din catedrală și așezată în baldachinul din curte, potrivit Știrile ProTV.
Peste 15.000 de persoane s-au închinat deja, iar rândul format pe străzile din jur se întinde pe mai bine de 5 kilometri. Timpul de așteptare a ajuns la 6 ore, în timp ce primii pelerini care au ajuns la rând au așteptat o zi întreagă.
„Am reușit acum, bunul Dumnezeu să aibă grijă de noi, de copii și de dumneavoastră!”, a declarat o femeie.
„Eram bolnavă rău, mă pregătisem de moarte, nu puteam să mai mănânc nici măcar jumătate de biscuit și acum am venit cu dragoste să-i mulțumesc, m-a salvat”, a spus o altă femeie.
Din Voluntari, județul Ilfov, au sosit 121 de autocare cu credincioși, iar numărul celor prezenți crește constant. Până în prezent, peste 40 de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale, un bărbat fiind în stare critică.
„Să aibă răbdare, pentru că fiecare pas al lor este numărat și văzut de bunul Dumnezeu. Ei rostesc aici rugăciuni, spun unele lucruri pe care n-au cui să le spună”, a explicat Lucian Apopei, director de comunicare al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
CFR Călători a suplimentat trenurile spre și dinspre Iași pentru perioada 8-15 octombrie. La sfârșitul săptămânii este programată procesiunea Calea Sfinților, iar pelerinajul se va încheia pe 14 octombrie, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva.