
În cea de-a treia zi din Săptămâna Patimilor, Miercurea Mare, în bisericile ortodoxe continuă Deniile, slujbe speciale prin care credincioșii îl însoțesc pe Iisus Hristos pe drumul Crucii, până la moarte și Înviere. Denia din această zi este cunoscută și sub denumirea de Denia Trădării, deoarece amintește momentul în care Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece apostoli, L-a vândut pe Mântuitorul pentru 30 de arginți fariseilor.
La Denia din Sfânta Miercuri, sunt evocate trădarea și suferința lui Iisus în Grădina Ghetsimani. Conform Evangheliei după Matei, Iisus s-a retras împreună cu ucenicii săi într-un loc numit Ghetsimani, unde, „luând pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a început a Se întrista și a Se mahni”, spunându-le: „Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneți aici și privegheați împreună cu Mine”.
În rugăciunea sa, Mântuitorul a cerut Tatălui să-l cruțe de suferință, dar și-a supus voința divină: „Părinte, dacă este cu putință, să treacă de la Mine paharul acesta; dar nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu”. Întorcându-se la ucenici, i-a găsit dormind și le-a reproșat: „Așa, n-ați putut veghea un ceas cu Mine? Privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită, că duhul este osârduitor, iar trupul neputincios.”
În aceeași zi, Iuda Iscarioteanul s-a dus la arhierei și le-a propus să-L predea pe Iisus în schimbul a treizeci de arginți. „A zis: «Ce voiți să-mi dați și eu Îl voi da în mâinile voastre?» Iar ei i-au dat treizeci de arginți. Și de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor” (Matei, 26, 15-16). Fariseii și cărturarii, temându-se de influența lui Iisus asupra poporului, au conspirat să-L prindă și să-L ucidă cu vicleșug.
Deși Iisus fusese primit cu entuziasm în Ierusalim în Duminica Floriilor, iar în templu îi alungase pe negustorii și schimbătorii de bani, fariseii erau tot mai ostili. În cuvintele adresate lor, Domnul i-a mustrat dur: „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că semănați cu mormintele cele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morți și de toată necurăția”… „Nebuni și orbi!” (Matei, 23, 27). Aceste reproșuri au intensificat ura fariseilor față de Iisus, iar în ziua de miercuri au decis să acționeze împotriva Lui.
Evangheliile menționează că Miercurea Mare, Iisus a petrecut-o în Betania, în casa prietenilor săi Lazăr, Marta și Maria, precum și în casa lui Simon Leprosul. În această zi, o femeie s-a apropiat de El cu un vas de alabastru cu mir scump și l-a turnat pe capul Său, în timp ce El stătea la masă.
Ucenicii s-au arătat nemulțumiți de gestul femeii, considerând că mirul putea fi vândut și banii oferiți săracilor. Însă Iisus a explicat: „Pentru ce aduceți supărare femeii? Că bun lucru a făcut ea pentru Mine. Căci pe săraci pururea îi aveți cu voi, iar pe Mine nu Mă aveți pururea. Aceasta, turnând acest mir pe trupul Meu, M-a pregătit pentru îngropare. Și drept vă spun: oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta în lumea toată, se va spune și ce a făcut ea, spre pomenirea ei” (Matei, 26, 6-13).