Creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe 26 octombrie pe Sfântul Mare Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de Mir. Sărbătoarea, cunoscută în popor și sub numele de Sâmedru, este asociată cu numeroase tradiții și obiceiuri, în special în mediul rural, care se desfășoară atât în ajun, cât și în ziua praznicului. Printre cele mai cunoscute se numără aprinderea focurilor purificatoare și încheierea socotelilor agrare.
Sfântul Dumitru este cinstit ca unul dintre cei mai importanți sfinți militari în Biserica Ortodoxă și în cea Catolică. În timp ce majoritatea creștinilor îl sărbătoresc pe 26 octombrie, ortodocșii care respectă calendarul iulian (pe stil vechi) îl prăznuiesc pe 8 noiembrie.
În ajunul sărbătorii, una dintre cele mai răspândite tradiții este aprinderea focurilor, cunoscute ca „focurile lui Sâmedru”. Copiii obișnuiesc să sară peste aceste focuri pentru a fi sănătoși pe parcursul întregului an. Credința populară spune că flăcările au rolul de a alunga fiarele sălbatice și de a-i încălzi pe cei adormiți. După stingerea focului, un cărbune este aruncat în grădină pentru a asigura rodnicia pământului. Tot în ajun, pentru a atrage sporul și bunăstarea, se obișnuiește să se presare sare pe pragul casei.
În ziua de Sfântul Dumitru, femeile împart pomeni pentru sufletele celor adormiți, oferind colivă și colaci în formă de cruce. De asemenea, celor care au sărit peste foc în ajun li se dau daruri precum covrigi, mere, nuci, struguri sau prune uscate. Potrivit tradiției, în această zi de mare sărbătoare este păcat să se lucreze sau să se facă treburi în gospodărie.
Sărbătoarea marchează și un moment important din punct de vedere social și economic. Potrivit obiceiului, de Sâmedru se lichidau toate socotelile, precum chiriile sau împrumuturile, stabilite cu șase luni în urmă, și se încheiau noi învoieli.
Fiind considerat și patronul păstorilor, de Sfântul Dumitru se făceau și previziuni meteorologice. Pentru a afla cum va fi iarna, ciobanii așezau un cojoc în mijlocul turmei de oi. Dacă prima oaie care se așeza pe el era una neagră, se considera că iarna va fi blândă și bună. Dacă, în schimb, se culca o oaie albă, era semn că urma o iarnă grea și geroasă.
