BREAKING
NEWS

Rugăciune 20 martie. Rostește-o și vei avea parte de liniște sufletească iar relele te vor ocolii.

Conform calendarului ortodox, la această dată, sunt prăznuiți mai mulți sfinți importanți. Astfel, pe 20 martie îi cinstim pe Sfinţii mucenici ucişi în Mânăstirea Sfântul Sava cel Sfinţit, pe Sfântul Nichita Mărturisitorul, cunoscut drept episcopul Apoloniadei, și pe Sfântul Cuthbert.

Află ce rugăciune trebuie să rostești în această pentru a avea parte de noroc și să fii ferit de rele.

Atacând Mănăstirea „Sfântul Sava cel Sfințit” în secolul al VIII-lea, păgânii etiopieni credeau că vor găsi bogății nenumărate acolo, dar văzând că s-au înșelat, plini de furie, au decis să îi omoare pe cei care viețuiau în mănăstire.

Unii dintre ei au fost uciși cu săgeți, iar alții au fost închiși de vii în peștera Sfântului Sava și înecați cu fum, întrucât arabii au dat foc la ușa peșterii.

Câțiva dintre monahii care reușiseră să se ascundă în munți s-au întors și i-au îngropat pe frații lor. Iar chinuitorii au fost loviți de molimă și au pierit toți, fiind mâncați de fiarele sălbatice.

Troparul Sfinţilor Cuvioşi Mucenici din Mănăstirea Sfântului Sava cel Sfinţit

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul Sfinţilor Cuvioşi Mucenici din Mănăstirea Sfântului Sava cel Sfinţit

Glasul 4

Cel Ce Te-ai Înălţat pe Cruce…

Îndulcirea celor pământeşti şi stricăcioase cu adevărat urând, preafericiţilor şi luând asupra voastră viaţa cea sihăstrească, aţi lepădat cele preafrumoase ale lumii şi hrana cea vremel­nică, pentru care v-aţi învred­nicit Împărăţiei celei Cereşti, veselindu-vă împreună cu cete­le mucenicilor şi ale pustnicilor. Pentru aceasta, cinstind pome­nirea voastră, cu osârdie stri­găm către voi: izbăviţi-ne pe noi din nevoi, părinţilor.

Tot astăzi, credincioșii îl prăznuiesc pe preacuviosul părinte Nichita Mărturisitorul. „Acest preacuvios părinte al nostru şi mărturisitor, pe vremea luptătorilor împotriva sfintelor icoane era episcop al Apoloniadei şi era nu numai credincios şi evlavios şi cu totul drept în credinţa lui, ci şi milostiv şi plin de dragoste faţă de oameni, vestit în cunoştinţe şi în cuvânt.

Fiind silit să se lepede de închinarea la sfintele icoane ale Domnului nostru Iisus Hristos şi ale preacuratei Sale Maici, ale sfinţilor îngeri şi ale tuturor sfinţilor şi neplecându-se, a fost condamnat la surghiun şi supus la chinuri de neîndurat. Din pricina acestora îmbolnăvindu-se cumplit, şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu”.

Sfântul Cuthbert – Cum să ne ferim de aparențele înșelătoare?

Pentru smerenia sa, Dumnezeu i-a dat Cuviosului darul de a zădărnici cursele vrăjmaşului, iar aceasta s-a vădit încă de când stătea la Melrose. Odată, propovăduia într-un sat din apropierea mănăstirii, când, cu darul pe care îl avea, a simţit că diavolul pune la cale un vicleşug pentru a-i împiedica lucrarea. De aceea, şi-a întrerupt cuvântul şi a zis: „Fraţii mei dragi, ori de câte ori auziţi fiind propovăduite tainele Împărăţiei Cerurilor, să luaţi seama ca să ascultaţi cu cea mai mare atenţie şi să nu îl lăsaţi pe diavol ca, prin griji prosteşti, să vă abată de la ascultarea lucrurilor care privesc mântuirea voastră veşnică: căci are o mie de căi viclene pentru a vă vătăma”.

Apoi şi-a reluat cuvântul. Însă, în timp ce vorbea, răul vrăjmaş a aprins un foc mincinos peste o casă din apropiere. Flăcări uriaşe, care atingeau cerul, fiind purtate de vânt, păreau că vor să ardă întregul sat. Cuthbert, cu mâinile întinse, a reuşit să facă pe câţiva dintre săteni să rămână alături de el, însă ceilalţi, cei mai mulţi dintre ei, au fugit pentru a arunca apă peste foc. Acesta, însă, a continuat să ardă nestingherit, până ce Cuthbert, prin rugăciunile lui, l-a îndepărtat pe tatăl minciunii, care şi-a luat împreună cu el şi focul închipuit. Mulţimea, văzând focul stins dintr-odată şi casa nearsă, şi-a venit în sine. Toţi ţăranii au venit la sfânt cu ochii plecaţi de ruşine, cerându-şi iertare pentru nestatornicia şi slăbiciunea lor.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!